Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se junghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?

De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez.
I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi.

lect. univ. Florin Laiu

Ce ziceți ? Are dreptul să fie supărată și

rănită în mândria ei, maimuța ???