Acest articol este o experientă personală trăită de mine în ultimele săptămâni.

Mai face Dumnezeu minuni și-n ziua de azi ?

Grea întrebare, greu răspuns… Cu toții citim prin Bibliile noastre, care mai decare mai aurite, care mai de care mai prăfuite, că Iisus cât a fost pe Pământ a făcut multe minuni. Ba chiar după înălțare, El a continuat să facă minuni în viața apostolilor.

Dar astăzi, astăzi când omul nici măcar nu se mai consideră o minune a creației ci un descendent al gorilei, un rezultat al unei întămplări întâmplătoare, astăzi… mai face Dumnezeu minuni ??? Nu știu alții cum sunt dar eu sunt uimit, și vă spun imediat și de ce… Să începem cu începutul:

Cu aproximativ 3 săptămâni în urmă eram într-un loc la vreo 30 de km de casă. Eram implicat într-o acțiune pentru cauza lui Dumnezeu. Am ajuns înapoi în oraș și constat cu uimire că îmi lipsesc ochelarii (de vedere) de la ochi. Îi caut bine prin mașina; nimic. Întreb persoana cu care mai fusesem în mașină; același ”nimic”. Nimeni nu știa nimic. Cum îi pierdusem, unde și când, erau întrebări fără răspuns. M-am întors singur înapoi să-mi caut ochelarii, “câine surd la vânătoare”. Din câte îmi închipuiam eu, mă gandeam că i-am pierdut la fântana unde oprisem. Cum eu de obicei îmi puneam ochelarii de soare în timp ce conduceam, iar pe cei de vedere îi lăsam pe scaunul din dreapta, m-am gândit că la o curbă mai bruscă au cazut lângă ușă iar apoi când am deschis ușa au căzut. Dar pe drum mi-am amintit exact unde-i pierdusem. Mi-am dat o palmă peste frunte și un șâmbure de speranță și nu m-am oprit până la locul cu pricina.

Iată cum au stat lucrurile: aveam mașina parcată pe un drum înfundat la marginea șoselei principale, lânga primărie. Și, înainte să urc în mașină, m-am schimbat de tricou, afară, lângă mașină. Că să trag tricoul pe cap a trebuit sa dau jos ochelarii; așa se întâmplă la oamenii cu capul mare. Dar de mare ce e , ochii mei nu și-au mai văzut înaintașii pe care îi așezasem pe plafonul mașinii. Deci am luat tricoul, am lăsat ochelarii, am urcat în mașină, am trântit ușa și am plecat.

Acum eram înapoi, reconstituiam și mângaiam iarba. Eram mai mult ca sigur că am să-i găsesc. De fapt nici nu mă închipuiam fără ei. Doar ce mă obisnuisem perfect cu ei și îmi plăceau, chiar nu vroiam să-i pierd și îmi propusesem că dacă va fi nevoie să schimb ochelarii voi păstra aceeași ramă. Am căutat vreo jumătate de oră și nimic. Deja începusem să mă rog. Vorbeam cu Dumnezeu și ziceam că nu se poate să mă lase să nu-i găsesc dacă ar fi fost pe undeva pe-acolo.  I-am căutat mult timp, mi-era foame, eram obosit și dezamăgit. Eu îl ajutasem pe Dumnezeu iar El nici măcar nu mă ajuta să-i găsesc. Nu întelegeam. De ce ar fi fost nevoie să-mi pierd ochelarii. Chiar mă gândisem că eu nu am mai avut de muult timp o experiență cu Dumnezeu și mă gândeam că ar fi fost super dacă El m-ar fi ajutat să-i găsesc. Dar nimic.

Am plecat acasă mergând ușor cu a 2-a. Mă uitam pe carosabil. Era încins și liber(cine mai circula pe arșița aia) dar ochelarii mei nu se vedeau. M-am gândit: asta e, dar în fiecare rugăciune întrebam : de ce ? Eram frustrat.

Câteva zile mai apoi fiind implicat în aceeași activitate dar în alt loc am rămas în pană cu mașina. Nu era mașina mea dar oricum am pierdut ziua pentru că abia pe la 7 a venit cineva din oraș să ne ia. Din nou mă întrebam de ce. Iar în mașină am spus nedumerirea mea în legătură cu aceste “de ce”-uri la adresa lui Dumnezeu, și felul cum lucrează cel rău. Am ajuns în oraș. Am coborât din mașină dar cel care venise să ne ia, îmi întinde niște bani și-mi spune: “Sunt pentru tine, să-ți iei ochelari”. Am rămaș așa. Nu-mi venea să cred. Am refuzat, dar după insistențele lui și după ce a plecat imediat cu mașina, m-am trezit cu banii-n mână. Mai apoi m-am dezmeticit, l-am sunat și i-am mulțumit. Erau exact cât dădusem pe ochelari. Știam că Dumnezeu îmi răspunsese la rugăciune, dar îmi era rușine. Îmi aduceam aminte de frustrările mele, de întrebările copilărești pe care I le pusesem lui Dumnezeu. A fost ca o palmă pentru mine.

Dar cu toate aceste, firescul din mine tot mai punea întrebări. “Dar Doamne, mie-mi plăceau aceia, și unde mai găsesc eu același model. Va trebui să sun la reprezentanță, să merg la Burești, cine știe dacă voi mai găsi. Eu îți mulțumesc pentru cadoul pe care mi l-ai facut, dar era mai bine dacă nu îngăduiai pierderea lor; îmi plăceau.”

Ieri am mers la cabinetul unde îmi facusem ochelarii acum 6 luni în urmă. I-am explicat asistentei că îmi pierdusem ochelarii și că aș fi vrut același model. I-am spus firma de la care erau și am întrebat-o ce trebuie să fac. Ea mi-a spus că au și ei acolo câteva modele de la acea firmă și m-a învitat să mă uit în vitrină. M-am uitat și … coreeect . Am văzut unii care erau exact aceelași model, erau singurii. Îmi venea s-o iau în brațe pe asistentă. Am rugat-o să-i scoată și să mi-i oprească până mâine (adică azi). Iar azi, am mers cu rețeta pe care am găsit-o numaindecât să-mi comand ochelarii. Mi i-a făcut pe loc. Acum sunt cu ei la ochi, scriu acest articol. Sunt la fel ca ceilalți. Iar eu arăt la fel ca înainte, nu-i nici o difereță. Și totuși, este o diferență în mintea și inima mea.

Acum știu că Dumnezeu mai face minuni și-n ziua de azi. Știu de ce a făcut această minune multiplă (primesc banii, găsesc același model de ochelarii din prima). Cred că aveam nevoie ca să simt că El se îngrijeste de mine. Dacă m-ar fi ajutat să nu-i pierd, nici nu mi-aș fi dat seama. Dacă m-ar fi ajutat să-i găsesc poate aș fi zis că era normal. Dar așa am zis: Îți mulțimesc Doamne, îți mulțumesc că mă iubești, chiar aveam nevoie să-mi mai arăți lucrul acesta.

Prietene, am scris această experință petru tine. Cred că și tu ai avut astfel de experiențe cu Dumnezeu. Te rog să nu le uiți niciodată. Iar dacă eu voi scrie vre-odată pe acest blog faptul că Dumnezeu nu se intereseaza de noi, că nu ne iubește și că a încetat să mai facă minuni, adu-mi aminte de acest articol.